
HERBARUL BUCM
Curator: Mogîldea Daniela-Elena
Herbarul
Micologic al Institutului de Biologie Bucuresti (inregistrat la Index Herbariorum sub
acronimul BUCM – de la Bucuresti (BUC) si
Micologic (M)) este o colectie
publica, administrata de Academia Romana (AC) prin Institutul de Biologie
Bucuresti (IBB).
Herbarul
Micologic al Instiutului de Biologie Bucuresti a fost infiintat in anul 1928 la
initiativa lui Traian Savulescu.
Pe data de 14
august 1975 a fost inregistrata declaratia cu numarul 5035 catre Oficiul pentru
Evidenta Patrimoniului Cultural National prin care cele 42 000 de exemplare de
fungi erau declarate ca fiind bunuri susceptibile sa faca parte din patrimoniul
cultural national. In anii: 1980, 1981, 1983, 1985, 1986, 1987 si 1989 s-au
facut completari la Declaratia nr. 5035/14.08.1975.
Prin
activitatiile de cercetare ale specialistilor din cadrul Institutului si de
schimb cu colectiile similare din tara si strainatate, herbarul s-a imbogatit cu
noi specimene. In prezent, colectia cuprinde circa 137.211 de specimene, cele
mai multe fiind fitopatogene. Herbarul contine exemplare colectate din Romania
dar si din alte tari si detine exemplare tip, de importanta internationala.
Specimenele sunt aranjate in grupe sistematice mari, astfel incat gasirea unui
anume exemplar este relativ usoara.
Herbarul
Micologic este o colectie publica, recunoscuta international si inregistrata in
catalogul mondial al colectiilor de herbar „Index Herbariorum” sub
acronimul BUCM. Grupele de fungi mai bine reprezentate sunt: Peronosporales,
Uredinales, Ustilaginales, Erysiphales, Fungi anamorphici si Basidiomycetes.
Importanta
herbarului este data si de colectiile: T. Bunea, I. C. Constantineanu, O.
Constantinescu, G. Negrean, M. Petrescu, T. Rayss, C. Sandu-Ville, T. Savulescu.
In plus,
herbarul BUCM este cunoscut pe plan mondial si datorita colectiei de schimb
Herbarium Mycologicum Romanicum, initiata in 1928, din care au aparut 63 de
volume.
Materialele de
importanta exceptionala:
-
94 de exemplare tip (tipuri nomenclaturale): Holotypus, Lectotypus,
Isotypus, Neotypus, etc. Acest numar creste permanent atat prin introducerea
de material micologic nou, cat si prin depistarea de tipuri ca urmare a
revizuirilor taxonomice facute de specialisti din tara sau din strainatate.
-
exemplarele vechi, cu valoare istorica;
-
exemplarele care se regasesc pe Lista Rosie Nationala a
Macrofungilor.
Datele de
contact privind Herbarul Institutului de Biologie al Academiei Romane au fost
actualizate in Index Herbariorum, accesibile pe
paginile web
http://sciweb.nybg.org/science2/IndexHerbariorum.asp si
http://sweetgum.nybg.org/ih/
|